ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI FRECVENTE
ADRESATE DE LUCRĂTORII MIGRANŢI,
REFERITOARE LA DREPTURILE DE PENSIE
RECUNOSCUTE DE REGULAMENTELE EUROPENE
ÎN MATERIA SECURITĂŢII SOCIALE
- Dacă am lucrat în trecut în România şi în prezent lucrez legal pe teritoriul altui stat membru trebuie să mai plătesc contribuţii la pensie şi în România?
În perioada în care lucraţi în mod legal pe teritoriul altui stat membru, nu este necesar să rămâneţi asigurat în sistemul public de pensii din România prin încheierea unui contract de asigurare facultativă cu casa teritorială de pensii de la locul de domiciliu sau de reşedinţă, având în vedere principiul totalizării perioadelor de asigurare la acordarea drepturilor de pensie. Totuşi, dacă aţi făcut acest lucru, veţi beneficia de valorificarea contribuţiilor aferente asigurării facultative în România la stabilirea drepturilor de pensie de către casa teritorială de pensii competentă.
- Dacă domiciliez pe teritoriul altui stat membru trebuie să vin în România pentru a depune cererea mea de pensie?
Dacă domiciliaţi pe teritoriul unui alt stat membru trebuie să depuneţi cererea de pensie la instituţia de asigurări sociale de la locul de domiciliu, care va face toate demersurile către instituţia competentă din România, nefiind necesară deplasarea dvs. în România, în acest scop.
- Dacă nu mai am carnetul de muncă din România ce trebuie să fac?
Dacă nu sunteţi în posesia actelor din care să rezulte perioadele de activitate din România (carnetul de muncă sau adeverinţe eliberate, în condiţiile legii, de foştii angajatori din România) realizate anterior datei de 1.04.2001, este necesar să vă adresaţi, în nume propriu, foştilor angajatori sau deţinătorilor de fonduri arhivistice, în vederea obţinerii lor.
În cazul în care nu poate fi identificat carnetul de muncă, cariera din România va putea fi reconstituită prin adeverinţe eliberate, în condiţiile legii, de către foştii angajatori sau deţinătorii de fonduri arhivistice.
Adeverinţele vor conţine, în mod obligatoriu:
a) denumirea angajatorului;
b) datele de identificare a persoanei;
c) perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere şi de încetare a raportului de muncă;
d) menţionarea temeiului legal în baza căruia a avut loc încadrarea;
e) funcţia, meseria sau specialitatea exercitată;
f) salariul tarifar de încadrare;
g) denumirea sporurilor cu caracter permanent, procentul sau suma acordată;
h) perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat.
Actele vor avea număr şi dată de înregistrare, ştampila unităţii emitente, precum şi semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unităţii.
- Dacă am lucrat şi am plătit contribuţii în sistemele de pensii ale mai multor state membre voi avea dreptul la o singură pensie?
Dacă aţi lucrat şi aţi contribuit la sistemele de pensie ale mai multor state membre veţi putea solicita acordarea drepturilor de pensie instituţiilor de asigurări sociale ale tuturor statelor membre implicate.
Fiecare instituţie va aplica propriile dispoziţii legale în vederea analizării îndeplinirii condiţiilor necesare pentru acordarea unor drepturi de pensie.
Pensia va fi acordată proporţional cu perioada de asigurare realizată conform legislaţiei proprii de asigurări sociale.
- Dacă am realizat în România 20 de ani de asigurare şi în alt stat membru doar 3 luni de asigurare, beneficiez de pensii din ambele state membre?
În cazul în care conform legislaţiei celuilalt stat membru implicat nu pot fi dobândite drepturi de pensie exclusiv în temeiul celor de 3 luni de asigurare, instituţia competentă a respectivului stat membru nu este obligată să aplice totalizarea perioadelor de asigurare şi în consecinţă veţi beneficia de drepturi de pensie din partea instituţiei competente din România.
- Dacă locuiesc pe teritoriul altui stat membru şi solicit pensie de invaliditate din România, trebuie să mă deplasez în ţară pentru a fi expertizat medical?
Persoanele stabilite pe teritoriul altui stat membru sunt supuse expertizării medicale în statul în care se află, instituţia de la locul de şedere permanentă transmiţând rezultatele examenelor medicale casei teritoriale de pensii competente.
- Cum pot să primesc pensia obţinută în sistemul de pensii din România pe teritoriul statului de domiciliu?
În cazul persoanelor stabilite în străinătate, poate fi utilizată o procedură de transfer bancar, plăţile urmând a fi făcute în EUR, GBP sau USD, în funcţie de opţiunea persoanelor interesate.
Având în vedere diferitele situaţii în care se regăsesc persoanele beneficiare de pensii şi de alte drepturi din sistemul public de pensii din România, procedura de export al pensiilor presupune următoarele:
- Deschiderea, de către beneficiar, a unui cont la banca agreată de acesta, de pe teritoriul statului de şedere obişnuită, respectiv de domiciliu, după caz;
- Comunicarea, de către beneficiar, a detaliilor bancare (adresa completă a beneficiarului, denumirea şi adresa băncii beneficiarului, codul SWIFT/BIC al băncii beneficiarului, acolo unde e cazul, precum şi numărul de cont internaţional bancar) către instituţia plătitoare (casa teritorială de pensii în evidenţa căreia se află dosarul de pensii).
În funcţie de situaţia în care se regăseşte persoana, această comunicare poate fi:
- Asigurată prin intermediul instituţiei de asigurări sociale de la locul de şedere permanentă.
- Directă, cererile şi documentele necesare urmând a fi depuse sau transmise casei teritoriale de pensii care plăteşte prestaţiile, în cazul beneficiarilor domiciliaţi pe teritoriul altor state.
În cazul tuturor beneficiarilor stabiliţi în străinătate, detaliile bancare pot fi comunicate:
- din iniţiativa persoanelor interesate, prin depunerea sau transmiterea, de către titularul drepturilor sau prin mandatar desemnat cu procură specială în acest sens, la sediul casei teritoriale de pensii, a declaraţiei de transfer în străinătate al drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii
- declaraţia poate fi transmisă şi prin poştăsau pe e-mail, scanată, la adresa electronică oficială a casei teritoriale de pensii, postată de instituţia menţionată pe site-ul acesteia.
- declaraţia de transfer în străinătate al drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii trebuie însoţită de:
- un document care confirmă detaliile bancare şi de
- o copie a actului de identitate a titularului care atestă locul de şedere obişnuită
- din iniţiativa casei teritoriale de pensii, prin transmiterea, de către casa teritorială de pensii, a unui exemplar al certificatului de viaţă, beneficiarul drepturilor căruia i se trimite un asemenea certificat având obligaţia de a-l restitui casei de pensii, în termenul indicat de respectiva instituţie.
- Certificatul de viaţă se completează după cum urmează:
- Partea Ade către casa teritorială de pensii
- Partea Bde către beneficiarul sistemului public
- Partea Cde către o autoritate legală de pe teritoriul statului de şedere obişnuită
- Certificatul de viaţă va fi transmis beneficiarilor nerezidenţi în versiune bilingvă, utilizându-se, alături de limba română, o limbă de circulaţie internaţională.
- Termenul indicat de casa teritorială de pensii pentru transmiterea certificatului de viaţă semnat şi ştampilat trebuie respectat cu stricteţe de către beneficiari, în caz contrar drepturile de pensie cuvenite acestora din sistemul public de pensii nefiind puse în plată, în cazul noilor beneficiari, respectiv fiind suspendate, în cazul beneficiarilor aflaţi în plată.
Confirmarea detaliilor bancare şi/sau adresei de reşedinţă, respectiv de domiciliu: beneficiarii nerezidenţi au obligaţia de a confirma detaliile bancare şi/sau adresa de şedere permanentă, respectiv de domiciliu, ori de câte ori vor interveni modificări ale informaţiilor respective.
- Cum pot să obţin informaţii legate de stadiul procesării dosarului meu de pensie din România? Precizez că, înainte de plecarea din ţară, am domiciliat şi am lucrat în Reşiţa? În prezent locuiesc în Spania.
Pentru a obţine informaţii suplimentare legate de stadiul procesării dosarului dvs. de pensie transmis de către instituţia competentă din Spania, vă puteţi adresa direct Casei Judeţene de Pensii Caraş Severin, instituţie competentă în instrumentarea dosarului dvs. de pensie.
Sursa informatiilor: CASA NATIONALA DE PENSII PUBLICE